MAI PE SCURT, Marian Lupu s-a retras din campania electorală în favoarea lui Igor Dodon. Bine, Lupu a sugerat că se retrage în favoarea Maiei Sandu, da ştiţi cum face politică Plahotniuc?! Îl pune pe Lupu să spună că se retrage de dragul Maiei Sandu şi, totodată, trimite indicaţii la toţi primarii PD din Moldova să voteze cu Dodon.
Cum s-a ajuns la această retragere a lui Lupu? Nu este una spontană, cum admit unii, mie mi se pare că a fost pregătită demult. Şi Lupu nici nu s-a gândit să devină preşedinte. E destul să ne amintim cum a început şi cum a decurs această campanie electorală. A început cu afişele electorale ale lui Dodon puse pe acelaşi panou sau pe aceiaşi clădire cu cele ale lui Lupu. Cu prezenţa celor doi, Lupu şi Dodon, împreună la diferite evenimente, de pildă, la ceremonia de la Căpriana de canonizare a lui Bănulescu-Bodoni. Apoi campania a continuat cu corturile electorale ale celor de la PD alături de corturile electorale ale lui Dodon. Adică electoratului lui Dodon şi al lui Lupu li s-a băgat mereu în cap ideea că PD şi PSRM nu sunt adversari, ci parteneri. Da evoluţia lui Dodon! La început era anti-european şi anti-român, acum spre finele campaniei Dodon zice că el este pentru Europa, iar relaţia noastră cu România are rădăcini adânci. Deci, el a început campania consolidându-şi alegătorii pro-ruşi şi după ce i-a lipit de el încât ei nu se mai pot dezlipi, acum poate spune că nu are nimic împotriva integrării europene. Preluându-i astfel din mers pe alegătorii pe care ieri Lupu i-a lepădat în mijlocul drumului. | |
Total comentarii : 0 | |