Acasă » 2016 » Septembrie » 28 »
*

Goldie Hawn despre relaţia cu Kurt Russel: Ne-a plăcut să fim împreună, fără să ne căsătorim

     
     
     
     Goldie Hawn despre relaţia cu Kurt Russel: Ne-a plăcut să fim împreună, fără să ne căsătorim     
     
Actriţa americană Goldie Hawn a declarat că ea şi partenerul său, actorul Kurt Russel, au acţionat în cunoştinţă de cauză să nu se căsătorească, chiar dacă formează un cuplu din 1983, scrie UPI.com.
Actriţa în vârstă de 70 de ani a discutat despre reticenţa sa privind căsătoria cu actorul de 65 de ani cu prilejul emisiunii de luni de la reţeaua britanică ITV, ''Loose Woman''.
„Am fi divorţat în urmă cu mult timp dacă ne-am fi căsătorit'', a declarat Hawn. ''Căsătoria este un lucru interesant, psihologic. Dacă simţi nevoia să fi legat de cineva, atunci este important să te căsătoreşti. Dacă ai independenţă atunci este o chestie psihologică să nu fii căsătorit'', a adăugat actriţa.
„Pentru mine, aleg să stau, şi Kurt alege să stea necăsătorit. Şi ne-a plăcut alegerea făcută'', a spus Goldie Hawn.

Hawn şi Russel formează un cuplu din 1983 şi au împreună un băiat în vârstă de 30 de ani, Wyatt. Amândoi au fost căsătoriţi înaintea acestei relaţii. Actriţa este de asemenea mama lui Oliver şi a lui Kate Hudson, iar Kurt Russel este tatăl lui Boston Russel.

„O relaţie care durează nu se bazează pe o căsătorie'', a declarat anterior Hawn pentru revista People. ''Este vorba despre compatibilitate şi comunicare. Şi amândoi trebuie să vrea ca relaţia să meargă. Dacă o persoană nu vrea acest lucru, atunci relaţia nu va funcţiona'', a spus aceasta.

„'Să fie împreună, aşa cum doi piloni susţin casa şi acoperişul, şi să fie diferiţi, nu trebuie să fie de acord asupra tuturor lucrurilor, trebuie să înveţe cum să gestioneze momentele când nu sunt de acord. Orice este o alegere'', a mai spus Goldie Hawn, care va juca alături de Amy Schumer într-o nouă comedie de acţiune. Kurt Russel va putea fi văzut pe marile ecrane alături de Kate Hudson şi Mark Walhberg în thrillerul Deepwater Horizon, în regia lui Peter Berg, care are premiera vineri în cinematografele din SUA.


     
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]


Music non STOP

^

Radio RelaX

Contact

^
INSTAGRAM ADMIN: @sergiu.vinari

Calendar

^

Advertisement

^

Sondaj

^
Situaţia politică şi financiară în care se află R. Moldova, vă mai vedeţi viitorul în această ţară?
La sondaj au participat 118 persoane

Statistici

^

Filme populare


Noutăţi

Breaking News!!! Radio RelaX Revine!!! de azi facem front comun cu echipa FETE NEVINOVATE

TOP: Cele mai descarcate piese de Craciun

George Michael a murit!