Acasă » 2016 » Septembrie » 20 »
*

Igor Boţan, despre promisiunile guvernanţilor privind aderarea RM la UE

     
     
     
     Igor Boţan, despre promisiunile guvernanţilor privind aderarea RM la UE     
     
Promisiunile guvernanţilor privind depunerea cererii de aderare, precum şi integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, nu sunt altceva decât o abureală pentru a recâştiga suportul cetăţenilor. Or, procesul de integrare europeană presupune criterii foarte clare, printre care depolitizarea instituţiilor de drept şi de reglementare. Renunţarea la aceste pârghii ar însemna pentru clanurile politice de la putere să se împuşte în picior.

Declaraţiile aparţin expertului politic Igor Boţan, director executiv al Asociaţiei ADEPT.

„Toată lumea ştie că integrarea europeană înseamnă criterii foarte-foarte clare pentru aderare, criteriile de la Copenhaga. Iar dacă ne uităm ce fac guvernanţii noştri, criteriul politic, independenţa instituţiilor, aici e, cum se zice, doamne fereşte. Ştim că principala problemă a Republicii Moldova sunt instituţiile capturate de către clanurile politice, instituţii de drept şi de reglementare care trebuiau să fie demult independente şi să asigure un parcurs normal al Republicii Moldova. Eu cred că ei vor doar să aburească cetăţenii, pentru că trebuie să se împuşte în picior, să renunţe la pârghii. Şi ei nu vor să scape din mâini aceste pârghii”, a declarat Igor Boţan în cadrul unui interviu la Europa Liberă.

„Ultimul exemplu este cum au fost numirile la Curtea de Conturi. Dacă e vorba despre depolitizarea instituţiilor, care a fost sensul să se insiste pe numirea conducerii Curţii de Conturi pe criterii politice? Atunci nu trebuie să ne vorbească despre integrarea europeană şi despre depunerea cererii de aderare la Uniunea Europeană”, a comentat Igor Boţan.

Potrivit expertului politic, promisiunile guvernanţilor, potrivit cărora în 2018-2019 Republica Moldova va depune cerere de aderare la Uniunea Europeană, sunt departe de a putea fi implementate.

„Este un mesaj pentru interior, pentru cetăţenii Republicii Moldova care, de-a lungul celor şapte ani de guvernare democrată, s-au dezamăgit. Cunoaştem rezultatele sondajelor, suportul pentru integrarea europeană a scăzut de la 73 la 37%. Deci, aproape s-a înjumătăţit. Şi în această situaţie cei care s-au aflat la guvernare şi s-au numit Alianţa pentru Integrare Europeană nu pot schimba nici paradigma, nu pot schimba nici orizonturile de aşteptare ale cetăţenilor”, a mai spus Igor Boţan.

     
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]


Music non STOP

^

Radio RelaX

Contact

^
INSTAGRAM ADMIN: @sergiu.vinari

Calendar

^

Advertisement

^

Sondaj

^
Situaţia politică şi financiară în care se află R. Moldova, vă mai vedeţi viitorul în această ţară?
La sondaj au participat 118 persoane

Statistici

^

Filme populare


Noutăţi

Breaking News!!! Radio RelaX Revine!!! de azi facem front comun cu echipa FETE NEVINOVATE

TOP: Cele mai descarcate piese de Craciun

George Michael a murit!