Acasă » 2016 » Octombrie » 23 »
*

Partidul Popular European face un nou apel către Leancă să se retragă din cursa prezidenţială

     
     
     
     Partidul Popular European face un nou apel către Leancă să se retragă din cursa prezidenţială     
     
Preşedinţia Partidului Popular European (PPE) îşi exprimă sprijinul pentru Maia Sandu, preşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), care a fost înaintată de către cele trei partide PPDA, PAS, PLDM în calitate de candidat comun al forţelor antioligarhice la alegerile prezidenţiale ce vor avea loc pe 30 octombrie.

„Maia Sandu este singurul candidat la preşedinţie care va lupta împotriva corupţiei, va reforma sistemul de justiţie şi va asigura funcţionarea statului de drept. Apreciem parcursul ei impecabil în respectarea regulilor de transparenţă şi democraţie în cursul carierei sale politice şi în timpul acestei campanii electorale. În perioada în care a fost Ministru al educaţiei, ea a demonstrat că nu se teme să realizeze reforme dificile şi poate rezista presiunilor din partea oligarhilor corupţi”, se arată într-un comunicat al Partidului Popular European.

Preşedinţia PPE face un nou apel către Iurie Leancă, liderul Partidului Popular European din Moldova (PPEM), să se retragă din cursă. „Astăzi mai mult ca oricând este important ca toate partidele de centru-dreapta să-şi unească forţele în sprijinirea unui singur candidat, şi să consolideze astfel şansele Maiei Sandu să câştige”, spun membrii PPE.

Reprezentanţii celui mai mare partid din Parlamentul European apreciază gestul liderului PPDA, Andrei Năstase, privind retragerea acestuia din cursa prezidenţială, şi a partidului membru, PLDM, pentru sprijinul continuu arătat pentru Maia Sandu.

„O îndemnăm pe doamna Maia Sandu să continue lupta pentru curăţarea Moldovei de corupţie şi îi dorim mult succes pe 30 octombrie — în speranţa că fiecare moldovean va alege un preşedinte care va pune capăt corupţiei în ţara voastră”, se mai arată în comunicatul PPE.

Mai mult, reprezentanţii Partidului Popular European condamnă atacurile de intimidare şi campania de defăimare în adresa Maiei Sandu: „Condamnăm atacurile de intimidare şi campania de defăimare continuă a Maiei Sandu din partea partidului democrat şi a partidului socialist, care şi-au pus interesele personale mai presus de nevoile moldovenilor de rând. Preşedinţia PPE, de asemenea, rămâne îngrijorată de posibilităţile de fraudare a votului în timpul acestor alegeri prezidenţiale. Intimidarea alegătorilor, finanţarea ilegală a campaniei electorale şi utilizarea resurselor administrative sunt inacceptabile. Vom alerta toţi observatorii internaţionali să monitorizeze situaţia şi să se asigure că alegerile prezidenţiale întrunesc standardele democratice. Partenerii europeni nu vor tolera şi nu vor accepta fraudarea alegerilor”.

Amintim că preşedintele Partidului Popular European, Joseph Daul, a mai venit cu un apel către liderul PPEM, Iurie Leancă, cerându-i să se retragă din cursa prezidenţială şi să-şi anunţe sprijinul pentru candidatul unic al forţelor antioligarhice, Maia Sandu.

     
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]


Music non STOP

^

Radio RelaX

Contact

^
INSTAGRAM ADMIN: @sergiu.vinari

Calendar

^
«  Octombrie 2016  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31

Advertisement

^

Sondaj

^
Situaţia politică şi financiară în care se află R. Moldova, vă mai vedeţi viitorul în această ţară?
La sondaj au participat 118 persoane

Statistici

^

Filme populare


Noutăţi

Breaking News!!! Radio RelaX Revine!!! de azi facem front comun cu echipa FETE NEVINOVATE

TOP: Cele mai descarcate piese de Craciun

George Michael a murit!