Cea mai bună muzică
se ascultă doar aici la Fabrica Ta de Hituri !!!

     

„Dezbaterea” televizată la care au participat Andrei Năstase şi Maia Sandu, una a tatonărilor diplomatice, a demonstrat încă o dată un adevăr dureros, vehiculat în societate, şi anume că şansele de a câştiga alegerile prezidenţiale din partea unui „candidat comun” al forţelor pro-europene şi antioligarhice devin tot mai mici pe zi ce trece. Lipsa unei strategii comune clare, absenţa unor criterii precise de desemnare a candidatului comun şi multe alte neclarităţi, creează cetăţenilor impresia că vom asista la o bătălie care este din start sortită eşecului.

Cu toate acestea, chiar şi în condiţiile respective, mai există, totuşi, şanse minime pentru luarea unor decizii înţelepte. Pentru a identifica soluţia cea mai eficientă, care poate determina un rezultat victorios este necesar să spunem tranşant câteva lucruri.

În primul rând, ideea „candidatului comun” a fost o capcană perfectă în care s-au prins liderii opoziţiei pro-europene. Era mult mai eficient ca cei doi lideri, imediat după decizia Curţii Constituţionale din 4 martie, să se implice deschis în procesul de pregătire pentru alegeri şi de promovare a propriilor candidaturi. Timp de 6 luni, aceştia ar fi putut reuşi să mobilizeze propriii alegători, pregătind electoratul să-i voteze. Dacă ambii lideri s-ar fi lansat activ din luna martie în campania electorală neoficială, după 6 luni n-ar fi existat pericolul ratării celui de-al doilea tur chiar şi cu o participare separată a celor doi. De dragul adevărului trebuie să spunem că liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, chiar a luat ţara la cutreierat, în timp ce sloganul „Luăm Moldova la pas” nu a fost decât un preludiu pentru o vacanţă îndelungată în România şi alte destinaţii pitoreşti.

O altă soluţie ar fi fost identificarea „candidatului comun” cu mult timp înainte, astfel încât alegătorii pro-europeni să se obişnuiască cu acel candidat. Opţiunea alternativă putea fi şi participarea în tandem la alegeri. În sfârşit, o a patra opţiune ar fi putut fi şi identificarea unui candidat din afara celor două partide cu realizarea unui „transfer de imagine” din partea lui Andrei Năstase şi Maia Sandu către acea candidatură.

Din nefericire, s-a ales cea mai neinspirată soluţie. Lansarea competiţiei dintre Năstase şi Sandu, care va fi tranşată de două sondaje destul de dubioase, dat fiind faptul că, deşi sunt comandate de instituţii de prestigiu, sunt realizate efectiv de operatori moldoveni, de cele mai multe ori controlaţi financiar din subteran de oligarhul de la GBC. Au fost identificaţi şi câţiva experţi cu renume, dar vedem că nici la aceştia, nici la alţii nu apelează nimeni, cel puţin nu se cunoaşte public despre faptul că există o consultanţă efectivă din partea lor. Prin urmare, toate aceste instrumente iluzorii nu pot genera alte rezultate decât tensionarea situaţiei dintre cei doi candidaţi şi frustrări ale susţinătorilor acestora. Orice candidat care va fi nevoit să se retragă, sau se va retrage din bun simţ, să sperăm, va fi dominat de un profund sentiment de nedreptate, dezamăgind profund propriii susţinători şi militanţi. Iar ceea ce este şi mai grav, susţinătorii acestuia nu vom participa efectiv la campanie în favoarea celuilalt, fie vor rămâne pasivi, fie o vor boicota, fie nu vor merge pur şi simplu la vot. Asta se vrea? Aşa se valorifică o şansă măreaţă? Dacă nu e vorba de rea-credinţă, atunci ce e la mijloc.

În Chişinăul nostru mic se zvoneşte că unui dintre candidaţii dreptei ar fi consiliat oficial sau neoficial, dar în mare secret de unul din foştii consilieri ai lui Filat, acum consilierul de taină al lui Plahotniuc. Poate sunt doar insinuări, deşi zvonurile vin din prea multe părţi pentru a le ignora, însă comportamentul de tipul stau şi nu fac nimic, aştept sondajele influenţate de oligarh dau mult de gândit.

În acest context, suntem obligaţi să descriem următoarea realitate: actuala poziţionare în favoarea candidatului comun, provine cu o insistenţă din ce în ce mai mare anume din partea persoanelor care doresc ieşirea lui Năstase din cursă şi instalarea Maiei Sandu, ca unic reprezentant al opoziţiei de centru-dreapta. Asistăm, aşadar, la o vastă operaţiune de manipulare, acolo unde zarurile sunt deja aruncate, iar presiunile se orientează toate în acelaşi sens: ca sa-l facă pe liderul Platformei DA să renunţe la cursă. Acest lucru îi convine atât lui Plahotniuc şi regimului său, cât şi majorităţii baronilor PLDM-işti, care înţeleg că în cazul câştigării alegerilor de către Năstase, liderul Platformei va face viaţa grea nu doar sistemului Plahotniuc, ci şi foştilor oligarhi care sunt complici la dezastrul în care se află Republica Moldova.

În al doilea rând, aşa cum menţionam mai sus, sondajele în Republica Moldova nu au aproape nici o valabilitate, chiar dacă sunt comandate de instituţii prestigioase din străinătate şi acest lucru e recunoscut de toată lumea. Nu te poţi baza pe faptul că un instrument care până acum a dat greş aproape de fiecare dată şi nu a servit la altceva decât la manipulare şi confuzie – să dea acum rezultate „veridice”, care să servească drept bază pentru luarea unei decizii atât de importante. Nu este normal să credem în valabilitatea totală a sondajelor nici în Republica Moldova, nici în alte ţări. Ele arată doar o imagine la un moment dat de timp, la un eşantion de oameni. Dacă a doua zi se întâmplă nişte lucruri mai puţin previzibile – dispoziţia oamenilor se poate schimba radical, şi rezultatul sondajelor poate să difere. O mare problemă a acestor două sondaje constă în faptul că ele nu iau în calcul diaspora, care joacă un rol tot mai important, ca să nu zicem determinator, în viaţa politică a Republicii Moldova, inclusiv în perioada electorală. Din aceste considerente, „dictatura sondajelor” nu are cum să genereze o soluţie pozitivă pentru desemnarea „candidatului comun”. Şi dacă până acum sondajele au fost fie în favoarea lui Andrei Năstase, fie a Maiei Sandu, ele au rămas profund în marja de eroare. Tot gura lumii vorbeşte că pentru a depăşi această situaţie incertă, consilierii de la Nobil au găsit soluţia departajării printr-o diferenţă incredibilă de circa 5-6 la sută, rezultat produs… într-o singură săptămână. Nu ştim în favoarea cui se va face această diferenţiere, putem doar bănui, dar cu astfel de procedee oligarhice nu putem intra într-o bătălie decisivă, în care să ştim cel puţin cu aproximaţie cine are şanse adevărate să-l bată pe Lupu în primul tur şi pe Dodon în cel de-al doilea.

Care ar fi totuşi soluţia de ieşire din acest impas?

Trebuie să conştientizăm faptul că va avea şanse mai mari de câştigare a alegerilor prezidenţiale doar acel „candidat comun” care are potenţial de a mobiliza alegătorii la vot, inclusiv prin structuri solide în teritoriu; doar acel candidat care va putea mobiliza cetăţenii în stradă în cazul tentativei de fraudare a alegerilor din partea puterii; doar acel candidat care întruchipează mai convingător votul protestatar împotriva regimului; doar acel candidat care va putea convinge alegătorii eurosceptici să iasă la vot; doar acel candidat care poate atrage alegători de pe centru-dreapta, dar şi centru – stânga; doar acel candidat care este cel mai determinat să confrunte direct regimul lui Plahotniuc. Ştiu, veţi spune că cel mai bine corespunde acestui profil liderul Platformei DA, Andrei Năstase. Deşi Maia Sandu are suficiente atuuri, în actualul context dramatic, şanse mai mari de câştigare a alegerilor împotriva candidatului puterii şi a lui Igor Dodon, le are Andrei Năstase. Chiar dacă liderul Platformei DA a fost supus unui linşaj mediatic fără precedent, în ultima perioadă se atestă, în baza efectuării mai multor analize, o creştere constantă a susţinerii din partea cetăţenilor.

În cazul desemnării Maiei Sandu în calitate de „candidat comun” există riscul ca liderul PAS să nu poată mobiliza electoratul euro-sceptic, dar şi electoratul de stânga. Poziţia de adversitate afişată faţă de principalele forţe politice de centru-stânga poate descuraja alegătorii acestor partide să-i acorde sprijin în turul doi.

Şi mai există un argument pe care deocamdată nimeni nu l-a invocat. Până la ora actuală Năstase a parat cu stoicism atacurile virulente ale holdingului oligarhic, demonstrând tenacitate şi putere. Cum se va comporta Maia Sandu în cazul în care va fi atacată în asemenea hal? Şi să fim siguri că linşajul acesteia nu se va opri la hotărârea de Guvern privind acoperirea furtului miliardului, ci va trece, ca în cazul lui Năstase la chestiuni intime, familie, trecut, averi şi alte lucruri pe care timp de câteva săptămâni, în condiţiile unei prese monopoliste, nu ai cum să le combaţi.
De asemenea, lipsa structurilor puternice în teritoriu poate fi un factor care va complica un eventual succes electoral al liderului PAS, chiar şi în condiţiile susţinerii acestei candidaturi de către Platforma DA. Un alt element care poate fi o piedică pentru un rezultat electoral bun, este lipsa unui discurs care ar coagula întreaga societate, indiferent de orientarea geopolitică a alegătorilor.

În ce-l priveşte pe Andrei Năstase, observăm că acesta nu este deschis până la capăt, fie din considerente etice, fie din frica de a nu deranja electoratul care aşteaptă consolidare, nu dezbinare. La ce ne referim? În primul rând la faptul că nu a făcut publice discuţiile cu cei doi parteneri, în special cu Maia Sandu, că nu a deschis cărţile privind modalitatea de a selecta candidatul comun în baza unor înţelegeri făcute la Berlin, la care au participat toţi împreună. Acest lucru nu este benefic şi se creează impresia că de fapt nici nu e vorba de negocieri, consultări, ci de decizii unipersonale ale Maiei Sandu care se conduce de propriile principii, fără a ţine cont de partenerul politic. Este acest lucru slăbiciune sau diplomaţie. Înclinăm spre a spune că e slăbiciune, deoarece un lider puternic de calibrul său ar trebui să informeze deschis societatea pentru a nu lăsa loc de interpretări.

Surse de la Platforma Demnitate şi Adevăr ne-au dezvăluit faptul că acum un an, înainte de înregistrarea structurii politice, Năstase i-ar fi propus Maiei Sandu să preia partea politică a mişcării, iar fosta ministră a refuzat. Tot Năstase şi-a anunţat retragerea cu condiţia acceptării unui tandem politic, care să apară în faţa oamenilor încă acum patru luni. Şi iarăşi eşec. Acum câteva săptămâni liderul PDA şi-a reiterat disponibilitatea, venind cu propunerea ca Maia Sandu să candideze, dar cu condiţia creării unui staff comun, de unificare şi consolidare a forţelor. Dacă aceste lucruri sunt adevărate şi Năstase le fereşte de societate, avem un caz foarte grav. Pentru că dacă ar face-o, societatea ar fi mai exigentă cu cei doi candidaţi, le-ar cere mai multă transparenţă şi hotărâre.

În urma deciziei de desemnare a candidatului comun, indiferent de persoana acestuia, atât Platforma DA, cât şi PAS au o responsabilitate istorică faţă de cetăţenii Republicii Moldova. Această responsabilitate constă într-o mobilizare fără precedent a susţinătorilor forţelor pro-europene, dar şi antioligarhice din partea celor două partide. Trebuie de identificat o formulă de cooperare între cei doi candidaţi, astfel încât susţinătorii candidatului care s-a retras din cursă să nu renunţe la campania electorală a celuilalt candidat. Pentru a realiza acest lucru este necesară o apropiere dintre cele două partide prin crearea unui staff comun, o coordonare mai bună dintre structurile teritoriale ale celor două mişcări politice, compatibilizarea programelor prezidenţiale ale celor doi candidaţi, ajustarea discursului politic şi a strategiei de campanie la realitatea coaliţiei create, un plan comun de acţiuni după alegeri, crearea unei platforme instituţionale de dialog dintre cele două partide, includerea în viitoarea componenţă a instituţiei prezidenţiale a reprezentanţilor partidului care susţine candidatul comun, etc.

În viitorul cel mai apropiat, trebuie luată o decizie extrem de importantă în ceea ce priveşte candidatul comun. Cei care vor lua această decizie istorică nu au dreptul la eroare. Şi poate că această decizie nu trebuie să aparţină doar celor doi, ci şi reprezentanţilor societăţii civile, a celor pentru care soarta şi destinul ţării sunt mai presus decât interesele celor doi candidaţi unici ai momentului actual. Pentru că întrebarea: Ce reprezintă astăzi prezidenţialele – o şansă istorică sau o miză iluzorie? – bântuie societatea moldovenească de la un capăt la altul.

Alexandru Ciobanu